Un poliţist a fost condamnat să achite daune morale hoţului prins în flagrant

Un polițist din Vaslui a fost obligat de instanță să plătească daune unui hoț, pentru că i-a stricat imaginea! Decizia, o premieră pentru justiția românească, a fost luată la Tribunalul Vaslui dar nu este definitivă. Infractorul ceruse daune civile de 100.000 de euro, dar judecătorii au apreciat că polițistul trebuie să-i plătească doar 1.000 de lei pentru prejudiciul suferit.


Hoțul fusese prins în flagrant de agentul Alexandru Mălăncuș, un polițist care i-a salvat viața unui copil de 11 ani, imobilizat cu cureaua de la pantaloni și dus la secție. Aici, agentul a comis gestul neinspirat să se fotografieze alături de suspect, fotografia fiind publicată de presa locală. Acesta a fost de altfel, motivul pentru care magistrații au reținut culpa agentului de poliție.

Alexandru Mălăncuş, agent în cadrul Serviciului Rutier Vaslui, a fost obligat de Tribunalul Vaslui să îi achite lui Iulian Morariu daune morale, în solidar cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui.

„Admite în parte acţiunea în pretenţii formulată de reclamantul Morariu Iulian, în contradictoriu cu pârâţii Mălăncuş Alexandru şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui. Obligă pârâţii să achite reclamantului, cu titlu de daune morale, suma de 1000 de lei. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, se arată în decizia Tribunalului Vaslui, de pe sistemul public informatic al instanțelor portal.just.ro.


Ce spunea avocatul „victimei”

În mai 2018, polițistul Mălăncuș, aflat întâmplător în zonă, l-a prins pe individ pe o stradă din Vaslui imediat după ce ar fi sustras un cartuș de țigări dintr-un magazin, l-a imobilizat cu cureaua proprie și l-a dus la sediul Poliției, pentru cercetări, scrie libertatea.ro

„Pentru efectuarea acestei operațiuni, Alexandru Mălăncuș nu a folosit mijloace specifice de imobilizare, ci l-a legat pe tânăr de gât cu o curea, conducându-l în acest fel prin oraș, la sediul Poliției. Ajuns aici, înainte de a-l preda colegilor de la Serviciul de Investigații Criminale, agentul de poliție l-a obligat pe clientul meu să stea pe pardoseală, cu aceeași curea legată de gât, deși acesta era imobilizat cu cătușe, având mâinile legate la spate și neprezentând niciun pericol pentru viața sau integritatea fizică a polițistului sau a colegilor săi.

Mai mult decât atât, Alexandru Mălăncuș s-a fotografiat în sediul poliției cu tânărul, având un aer de superioritate, folosindu-se de acesta ca de obținerea unui trofeu”, a declarat, în exclusivitate pentru Libertatea, avocatul victimei, Rareș Apetrei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

furicurent.ro folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. more information

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.

Close