Un moldovean si un oltean

Un moldovean şi un oltean erau într-o barcă şi mâncau peşte. Moldoveanul mânca doar capetele peştilor şi olteanul îl întreabă: – De ce mănânci numai capetele la peşti? – Ca să devin mai deştept! Uite am o idee: îţi vând şi ţie ca să devii deştept, la 50 de lei kilogramul! – Dar nu e scump măi? apreciază olteanul. – Dacă vrei să devii deştept nu e scump… – Bine. Şi olteanul a cumpărat capetele de peşti şi le-a mâncat, apoi a adăugat: – Mă, eu cred că m-ai păcălit! – Păi vezi, nici nu le-ai terminat bine şi ai devenit mai deştept!

Un ardelean, un oltean şi un moldovean stăteau în sala de aşteptare a unei maternităţi. La un moment dat, se stinge lampa şi, ca un făcut, toate doamnele lor nasc în acelaşi timp. Dupa ce vine curentul, apare moaşa şi zice: – Vă rog să ne scuzaţi, dar, în zarva care a fost pe întuneric, s-au schimbat copiii şi trebuie să apelăm la înţelegerea şi spritul dumneavoastră practic în a stabili cui aparţin copiii. Aşa că, domnule, îi spune ardeleanului, vă rog să poftiţi şi să ne spuneţi care credeţi că este al dumneavoastră? Ardeleanul intră şi se uită la copii. – Acesta este, spune el, arătând spre un copil care era negru. – Cum, domnule, chiar asta credeţi că e al dumneavoastră? De ce nu luaţi pe unul din cei doi albi? – Dar de ce? Credeţi că îmi trebuie un moldovean sau un oltean?

Un oltean, un ardelean şi un moldovean discutau cât de inculte sunt nevestele lor. Zice olteanu’: – Nevasta mea este atât de incultă şi nu ştie absolut nimic: a cumpărat 50 kg de carne că erau la reducere, dar noi nici măcar nu avem frigider! Zice ardeleanul: – Eh… a ta e Einstein pe lângă a mea. A mea a cumparăt o Dacia şi nici măcar nu avem carnet de conducere. Zice moldoveanul: – Băi, cumetrilor, nevestele voastre sunt genii pe lângă a mea. Vin acasă şi o văd făcând valiza. Lângă haine, o pereche de pijamale de bărbat. Şi eu nici măcar nu plec cu ea în Turcia!

În biserică, la rând la spovedit: o olteancă, o ardeleancă şi o moldoveancă. Olteanca intră prima. – Ia zi! Ai călcat strâmb vreodată? – Da, părinte! – Atunci, ia ocoleşte tu frumos biserica de câte ori ai păcătuit, citind din cartea de rugăciuni! Olteanca dă două ture şi se opreşte. Intră apoi ardeleanca. – Ia zi!… Ai călcat strâmb vreodată? – Da, părinte! – Atunci, ia ocoleşte tu frumos biserica de câte ori ai păcătuit, citind din cartea de rugăciuni! Ardeleanca dă trei ture şi se opreşte. La sfârşit intră şi moldoveanca. – Ia zi!… Ai călcat strâmb vreodată? – Da, părinte! – Atunci, ia ocoleşte şi tu frumos biserica de câte ori ai păcătuit, citind din cartea de rugăciuni! Moldoveanca dă cinci ture, se opreşte şi spune popii: – Auzi, părinte… N-aveţi cumva o bicicletă, că aşa n-am nici un spor şi ziua-i tare scurtă.

Mergeau pe tren un ardelean şi un oltean. Şi începe ardeleanul să mănânce nişte slană cu roşii şi cu brânză. Olteanului i se face poftă şi zice în gândul lui: „Mă, dacă intru în vorbă cu ăsta, poate îmi dă şi mie“. Se hotărăşte şi deschide vorba: – Pe mine mă cheamă Ion. La care baciul se uită la el şi zice: – Apoi dacă te cheama, du-te!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

furicurent.ro folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. more information

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.

Close