Presa internațională, despre noul dosar al lui Kovesi: ”Erou la Bruxelles, demonizată la București”

Fosta şefă a DNA Laura Codruța Kovesi este, din nou, în atenţia presei internaţionale, după ce a fost învinuită într-un al doilea dosar.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, Kovesi a fost pusă sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la represiune nedreaptă, sub forma participaţiei improprii, şi apartenenţa la un grup infracţional organizat, într-un dosar în care sunt cercetaţi foştii procurori de la DNA Ploieşti Lucian Onea şi Mircea Negulescu.

Kovesi a spus că tot ceea ce i se întâmplă are legătură cu candidatura sa la funcţia de procuror-şef al Parchetului European, susţinând că i-au fost încălcate toate drepturile.

Presa internațională urmărește evenimentele din România și activitatea Laurei Codruța Kovesi, aflată în prezent în procedura pentru numirea în funcția de procuror-șef

„Autorităţile române au lansat o a doua investigaţie împotriva fostei șefe anticorupţie, pregătind o confruntare cu Bruxellesul. Contrastul dintre ce s-a întâmplat la Bucureşti şi în Parlamentul European devine un simbol al escaladării disputei din Uniunii Europene privind infiltrarea autoritarismului în statele membre”, scrie Financial Times la o zi după scrisoarea în care Tudorel Toader o atacă pe Laura Codruţa Kovesi, conform stirileprotv.ro

„Magistrata română Kovesi, simbol al anticorupţiei, din nou convocată în justiţie. Social-democraţii la putere la Bucureşti duc o campanie de discreditare a candidaturii doamnei Kovesi – foarte populară în rândul publicului, dar denunţată de clasa politică din cauza anchetelor care au vizat oameni politici acuzaţi de corupţie”, scrie și France Presse.

„Oficialii români îşi continuă campania prin care vor să o împiedice pe aceasta să conducă noul Parchet European”, scrie și Balkan Insight despre noua audiere a lui Kovesi.

”Cazul Kovesi aduce o umbră neagră asupra României, într-un moment în care țara și-a asumat prima președinție a Consiliului Uniunii Europene. Văzută ca un erou la Bruxelles pentru activitatea sa din România, Kovesi este demonizată de guvernul condus de social-democrați la București, care o acuză de prejudecăți politice”,

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

furicurent.ro folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. more information

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.

Close