Pompier australian acuzat că a provocat 17 incendii, arestat

Un pompier din Australia a fost arestat şi pus sub acuzare, după ce ar fi provocat în mod deliberat 17 incendii în păduri, în timp ce era eliberat pe cauțiune pentru presupuse infracțiuni sexuale.

Poliţiştii au descoperit că tânărul pompier, în vârstă de 27 de ani, s-a aflat în locaţiile unde au izbucnit incendiile datorită brăţării electronice de pe gleznă, pe care o purta ca parte a condițiilor de cauțiune pentru presupuse infracțiuni sexuale.

Pompier australian arestat, după ce ar fi provocat 17 incendii

Poliţiştii australieni care investighează declanşarea incendiilor distrugătoare l-au arestat pe un pompier bănuit că a provocat 17 incendii. Avocatul acuzatului i-a susţinut nevinovăţia şi a încercat să demonstreze că tânărul nu se potrivește profilului unui incendiator în serie, pentru că deține un loc de muncă stabil și este implicat într-o relație, scrie thesun.co.uk.

Însă, un judecător a refuzat cererea de cauțiune, după ce a primit 33 de pagini de presupuse fapte culese din datele colectate de dispozitivul său de urmărire, montat pe gleznă. El era deja eliberat pe cauţiune pentru infracţiuni sexuale, iar autorităţile îi montaseră dispozitivul electronic tocmai pentru a putea să-i verifice locaţia.

Loading...

Bărbatul a fost arestat preventiv și urmează să reapară în fața instanței în februarie.

În ultima săptămână, poliția a arestat 183 de persoane sub suspiciunea că au provocat în mod deliberat incendii în pădurile din toată țara.

101 arestări au fost efectuate în Queensland, 24 în New South Wales și 43 în Victoria.

Incendierea deliberată a pădurii aduce o pedeapsă maximă de 15 ani de închisoare, în Australia.

Loading...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More