Mergeam aseară în autobuz. Mi-am luat bilet, mi-am pus căștile și merg liniștit. Dintr-o dată, aud foarte clar niște țipete și suspine… Toți pasagerii și-au întors privirile spre scaunele din spate, iar acolo o femeie…

Mergeam aseară în autobuz. Mi-am luat bilet, mi-am pus căștile și merg liniștit. Dintr-o dată, aud foarte clar niște țipete și suspine… Toți pasagerii și-au întors privirile spre scaunele din spate, iar acolo o femeie…

… probabil a intrat în travaliu.

Șoferul nu s-a pierdut cu firea și a anunțat că următoarea stație este maternitatea (deși aceasta nu era pe ruta lui). A oprit autobuzul și cei care nu aveau drum mai departe au coborât. Eu am rămas, nu mă grăbeam nicăieri și vroiam să ajut cu ceva. Șoferul a mers până la maternitate de parcă era ambulanță.

Se grăbea atât de mult încât roțile abia de reușeau să țină ritmul șoferului, deși nu a riscat în zadar. Dacă ar fi fost astfel de șoferi la ambulanțe, cu siguranță și-ar fi meritat denumirea.

A oprit la punctul de destinație, a ieșit din autobuz, a luat-o în brațe și a dus-o la maternitate. Între timp am găsit în geanta ei telefonul mobil. Din lista de contacte l-am sunat pe „Soțiorul”. I-am spus că soția lui naște, ce s-a întâmplat și i-am dictat adresa unde ne aflam.

Am luat lucrurile femeii din autobuz și am mers după șofer. El a încredințat-o medicilor, iar lucrurile le-am transmis asistentelor medicale. Eu împreună cu șoferul am așteptat până a venit soțul. L-am întâlnit și i-am arătat unde este soția lui. Până am așteptat, am intrat în vorbă cu șoferul. Este un bărbat extraordinar.

Nenea Mihai, ești cel mai tare!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

furicurent.ro folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. more information

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.

Close