Lovitură pentru opoziție. CCR a decis că amnistia și grațierea corupților nu pot fi interzise

Curtea Constituţională a decis, joi, că interzicerea amnistiei și graţierii pentru fapte de corupţie depășește limitele revizuirii.

Astfel, aceste modificări nu ar trebui să intre în proiectul de revizuire a Constituției, pentru că încalcă drepturile fundamentale ale persoanelor care ar putea beneficia de cele două măsuri.

Prin urmare, CCR a respins joi ambele inițiative legislative de revizuire a Constituției depuse de putere și de opoziție în urma referendumului pe justiție din 26 mai.

Același lucru se aplică în cazul dreptului președintelui României de a acorda grațiere individuală.

Pe 1 iulie, partidele parlamentare de opoziţie au depus la Parlament proiectul de modificare a Constituţiei, care transpune rezultatul referendumului din 26 mai.

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a explicat atunci că propunerile de revizuire a Constituţiei sunt în acord cu Pactul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis şi semnat de partidele de opoziţie. Proiectul a fost semnat de toţi parlamentarii PNL şi USR, PMP şi 9 parlamentari de la PRO România.

Loading...

Astfel, potrivit proiectului, amnistia sau graţierea pentru persoanele condamnate pentru fapte de corupţie sunt interzise, graţierea individuală de către preşedinte pentru astfel de fapte este de asemenea interzisă, criteriul integrităţii pentru ocuparea unei funcţii publice va fi prevăzut în Legea fundamentală. Cetăţenii condamnaţi definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu vor putea candida la alegerile parlamentare, locale, europarlamentare şi prezidenţiale. Potrivit aceluiaşi proiect, abuzul de ordonanţe de urgenţă va fi oprit, ordonanţele de urgenţă vor putea fi supuse unui control de constituţionalitate la sesizarea preşedintelui României, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a 50 de deputaţi sau 25 de senatori sau a Avocatului Poporului.

Tot la începutul lunii iulie, PSD şi ALDE au depus la Camera Deputaţilor un proiect pentru revizuirea Constituţiei, care prevede interdicţia de a deţine funcţii publice pentru persoanele condamnate la închisoare, precum şi extinderea dreptului de a sesiza CCR în privinţa ordonanţelor de urgenţă.

“Prin prezenta iniţiativă legislativă propunem modificarea şi completarea dispoziţiilor Legii fundamentale, în vederea instituirii interdicţiei de a se acorda graţiere individuală pentru infracţiuni de corupţie şi creării unui cadru normativ nou referitor la ordonanţele Guvernului prin care se limitează domeniile în care pot reglementa ordonanţele de urgenţă şi se extinde sfera de reglementare a controlului constituţional asupra ordonanţelor.

Propunem ca Guvernul să nu poată reglementa prin ordonanţe de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora şi, totodată, să atribuim preşedintelui României, unuia dintre preşedinţii celor două Camere, unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori competenţa de a sesiza CCR cu privire la ordonanţe de urgenţă, precum şi la ordonanţele emise în temeiul unei legi de abilitare, pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate, în termen de cinci zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în expunerea de motive a proiectului semnat de 140 de parlamentari de la PSD şi ALDE.

O altă modificare propusă vizează interdicţia preşedintelui României de a acorda graţiere pentru infracţiuni de corupţie.

Loading...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More