Jurnalist australian, după 17 zile petrecute în România: ‘Nu vreau să mă întorc acasă! Cu puţin noroc, voi fi răpit la următoarea mea vizită’

„17 zile în România: întâlniri intime cu viori, castele şi Vlad Ţepeş“ este titlul articolului sub care jurnalistul australian Bernard O’Shea publică în Financial Review fragmente din jurnalul său de călătorie.

Reticent la început, mai ales după ce psihologul său s-a declarat șocat atunci când i-a spus că intenționează să viziteze România, încercând să-l convingă să renunțe, pentru că e o țară periculoasă unde mai mult decât sigur urmează să fie răpit, australianul n-a dat înapoi și a aterizat la București chiar în perioada în care acesta găzduia ”una dintre cele mai mari sărbători ale muzicii clasice din lume“ – Festivalul ”George Enescu“.

Jurnalistul s-a declarat fascinat de faimosul bulevard Calea Victoriei şi de Ateneul Român, „probabil cea mai frumoasă clădire a Bucureştiului“, de hotelul Athénée Palace, de Muzeul Naţional de Artă al României,  de monumentul din Piaţa Revoluţiei şi de parcul Cişmigiu, scrie 2daynews.ro

”Bucureştiul este plin de strălucire şi agitaţie, nu degeaba este considerat Micul Paris din Est – are până şi o replică a Arcului de Triumf din Paris. Dar acum există voci care susţin că Bucureştiul devine noul Berlin. Este plin de cafenele şi de restaurante cochete. Mi-a plăcut în mod deosebit Centrul Vechi, cu străzile sale pietruite şi clădirile vechi – Paltul CEC, Biserica Rusă, Pasajul Macca-Vilacrosse (o arcadă minunată cu un acoperiş din sticlă galbenă şi verde) şi rafinata Mănăstire Stavropoleos“, scrie jurnalistul australian.

Următoarele opriri ale lui Bernard O’Shea au fost în staţiunile montane Bucegi, Sinaia şi Braşov.

”Nu am cuvinte pentru a descrie cât de frumoasă este această parte a României. Există munţi înalţi, văi abrupte, păduri dese de brad, păşuni superbe, iar aerul este proaspăt şi revigorant. Iar castelele – trebuie neapărat să le vedeţi. Castelul Peleş din Sinaia, construit în secolul al XIX-lea ca reşedinţă de vară pentru primul rege al României, Carol I, este o capodoperă a arhitecturii germane neo-renascentiste. 

Castelul Cantacuzino, la nord de Buşteni, finalizat în 1911 pentru prim-ministrul Gheorghe Cantacuzino, oferă o privelişte magnifică asupra Munţilor Bucegi. Prânzul pe terasă este o necesitate. La vest se află cetatea medievală Râşnov, parţial ruinată, dar oferă o panoramă de vis.

Şi formidabilul Castel Bran, adesea numit Castelul lui Dracula, deoarece se presupune că are legături cu Vlad Ţepeş şi a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru scriitorul irlandez Bram Stoker. Centrul istoric colorat al Braşovului, situat chiar la poalele Carpaţilor, este uimitor“, notează O’Shea. 

În final, jurnalistul se declară îndrăgostit de România, însă recunoaşte că ne părăseşte ţara cu un regret.

”Este ultima mea zi în România şi nu vreau să mă întorc acasă. Am avut o vacanţă de vis. Am fost în oraşe frumoase precum Sibiu, Sighişoara şi Biertan, dar am ratat, din păcate, Constanţa, Marea Neagră şi Delta Dunării.“

O’Shea îşi încheie relatarea glumind pe seama avertismentelor primite înainte de a porni în aventură. 

”Sunt din nou în Bucureşti şi încerc să atrag atenţia răpitorilor. Mi-am pus speranţa în şoferul de taxi, un tip musculos, însă m-a dus direct la aeroport, fără să ocolim. Nemernicul! În aeroport le-am spus tututor că sunt un jurnalist din Sydney, Australia, o ţară de oameni bogaţi şi privilegiaţi. Nimeni nu a clipit. Ei bine, cu puţin noroc, voi fi răpit la următoarea mea vizită în România.“

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

furicurent.ro folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. more information

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.

Close