Eram divorțată, cu doi copii și am plecat în Grecia cu colegul meu Dragoș în interes de serviciu. Ni s-a dat doar o cameră și nu ne-am stăpânit.

M-am luptat cu sentimentele mele multa vreme, dar, in cele din urma, n-am avut incotro, iubirea a invins. A invins in pofida faptului ca eu eram o mama cu doi copii, iar el, un tanar pe care si l-ar fi dorit orice femeie.

Iubirea m-a lovit atunci cand credeam ca sunt trecuta prin viata si ca nu am sa mai cad vreodata in plasa ei. Eram divortata si aveam doi copii pe care ii cresteam cu mari eforturi. Lucram la o agentie de turism din Oradea. Mama avea grija de cei mici pana cand ajungeam eu acasa. Fostul meu sot imi trimitea regulat pensia alimentara, numai ca suma era una modica.

Faceam deseori pe ghidul ca sa castig mai mult si sa acopar toate cheltuielile. Nu ma gandisem ca ar fi putut exista un alt barbat in viata mea. De fiecare data cand intalneam pe cineva, ma intrebam cat de dis-pus ar fi fost sa traiasca alaturi de copiii mei de dragul meu si in ce masura ei l-ar fi acceptat. Asa ca refuzam din start scrie ziuanews.ro

Dragos s-a angajat la noi in agentie in urma unui interviu la care am fost invitata sa particip si eu. Mi-a fost adus in birou in prima lui zi de munca. Datoria mea era sa-l ajut sa se integreze si sa-l invat tot ce stiam in legatura cu pachetele si ofertele pe care le avea agentia. inca de atunci s-a aprins o scanteie intre noi. Ne tachinam zi de zi, ne ironizam, dar nu puteam sa stam despartiti prea mult. Ne cautam reciproc, mancam impreuna, ne gandeam unul la nevoile celuilalt. Rezistam si evitam sa imi arat deschis sentimentele. De fapt, nu le recunosteam nici fata de mine insami.

Eu inca purtam pe degetul inelar verigheta, pentru a lasa impresia ca eram casatorita. Nu imi doream sa fiu o prada usoara pentru barbatii care ar fi vazut ca eram singura, deci disponibila. Tot ce ma interesa, pana l-am intalnit pe el, erau copilasii mei.

Dragos era un tip inalt, brunet, cu ochi negri, atragator. imi placea felul in care ma privea, desi il respingeam verbal. Numai ca el, ca si mine, simtea atractia dintre noi. Ioana, cea care ne era sefa la vremea respectiva, ne-a anuntat ca trebuia sa plecam in Grecia ca sa stabilim niste circuite turistice si sa negociem pachetele pentru vara anului 2013.

Dragos avea vreo trei luni de lucru la noi in agentie. Cunostea toate detaliile. Nu intelegeam de ce trebuia sa merg si eu cu el, mai ales ca nu eram platita suplimentar pentru acea deplasare. Gandul de a fi langa el m-a incoltit. Ma perpeleam de dorul lui in fiecare noapte, abia asteptam sa se faca dimineata sa il vad, dar nu acceptam in ruptul capu-lui ca ma indragostisem de Dragos. Asa ca am actionat cu latura mea emotionala si am acceptat sa il insotesc in Grecia.

Am plecat cu autocarul deoarece agentia achizitionase doua noi si erau in proba. Drumul a durat cam 22 de ore. Eram doar noi doi in autocar si cei doi soferi, care se schimbau din 4 in 4 ore. Ne-am fi putut aseza pe orice scaune doream, avand in vedere ca nu erau turisti. Eu m-am asezat pe la mijlocul autocarului, iar Dragos, langa mine. M-a luat de mana. Eu mi-am pus capul pe umarul lui. M-a sarutat lung, usor. Era minunat.

Nu mai traisem aceste senzatii de multi ani. Uitasem cum era sa fiu in bratele unui barbat, sa fiu iubita. La fiecare popas, Dragos cobora sa isi aprinda o tigara. Eu, nefumatoare, il insoteam. soferii pareau sa fie vorbiti, caci nu au stat deloc langa noi. Am ajuns la locul in care trebuia sa ne imbarcam pe feribot ca sa mergem pe insula unde aveam treaba. Dragos m-a luat de mana si m-a condus pe punte. Era asa placut sa admir marea! M-a sarutat din nou si m-a tinut in brate tot drumul. Cand am ajuns in fata hotelului unde Ioana ne rezervase camere, soferii ne-au anuntat ca se odihneau cateva ore si se intorceau in Romania.

— Nu am stiut ca stam asa putin! le-am zis eu. Ioana mi-a spus ca avem treaba pentru o saptamana! — Doar ei se intorc! m-a lamurit Dragos. Noi ramanem. Hai, vino, avem o saptamana sa ne facem de cap!

Credeam ca glumea, asa cum facea de obicei. Ne-am asezat in fata receptiei si i-am inmanat actele receptionerei. Ea ne-a intins o sin-gura cheie, de la camera cu numarul 7. Incercam sa o lamuresc ca noi aveam rezervate de agentie doua camere. Ea, nu si nu!

— Nu stie engleza! i-am spus nervoasa lui Dragos. Ne-a dat o singura camera. — si e vreo problema? m-a intrebat el nedumerit. — Daca e vreo problema? Normal ca este! Ioana a platit doua camere. Doar nu o sa… incepeam sa inteleg. Cineva ne rezervase o singura camera. — Ba da, o sa o impartim. E cu vedere la mare. 0 sa iti placa!

L-am urmat pe Dragos. Ceva imi scapa. De unde stia el ca avea vedere la mare? Imediat cum am pasit in camera, am inceput interogatoriul.

— Dragos, imi spui si mie ce se intampla aici?

M-a luat in brate si m-a sarutat. Am vrut sa-l resping, dar corpul meu se opunea cu inversunare. Dupa cateva minute am reusit sa ma dezlipesc de langa el. — Dragos, sunt maritata, i-am spus. Am si doi copii. — Vera, stiu tot. Mi-a aratat Ioana actul de divort. De ce vrei sa ma indepartezi? — Ati planuit totul? — si daca am fi facut-o, ce? Vera, te iubesc! Sunt nebun dupa tine. E asa de rau ca doi oameni care se iubesc sa petreaca o saptamana impreuna, in Grecia? — Mi-am lasat copiii sa vin aici, in interes de serviciu! — inteleg… imi pare rau. Dar, daca ti-as fi propus sa venim toti patru, ai fi acceptat? — Nu, niciodata!

Nu stiam cum sa reactionez. 0 parte din mine imi spunea sa ma intorc in tara cu soferii, o alta ar fi ramas langa Dragos pe vecie. S-a apropiat de mine si m-a luat in brate. Acela a fost momentul care m-a facut sa ma decid.

— Vera, te iubesc! Daca te iubesc pe tine, inseamna ca pot iubi doua parti din tine, doi copii care nu au nicio vina ca s-au nascut si ca parintii lor nu s-au inteles.

M-am abandonat in bratele lui. Nu indraznisem nici macar sa visez ca un barbat tanar, ca Dragos, mi-ar fi acceptat copiii. Dupa ce am facut dragoste, Dragos s-a dus la baie. I-a sunat mobilul.

Am raspuns fara sa imi dau seama. — Alo? — Dragos e acolo? — Da. Cine il cauta? — Partenera lui, mi-a raspuns femeia care sunase.

I-am dus telefonul la baie. M-am imbracat, mi-am luat geanta si am plecat la autocar. Speram sa-i mai prind pe soferi. M-am urcat in ultimul minut si am plecat. Telefonul suna continuu, asa ca l-am inchis. Dupa vreo doua ore de mers, o masina s-a pus in fata autocaru-lui si l-a blocat. Dragos a coborat si le-a facut semn baietilor sa-i deschida usa. A urcat disperat si s-a oprit in fata mea.

— Vera, ai innebunit? M-am dat peste cap sa organizez vacanta asta si tu pleci fara nicio explicatie? — De ce nu ai organizat-o cu partenera ta? Te rog sa uiti de existenta mea! — Deci asta era problema? Din cauza asta ai fugit, pentru ca a sunat Diana? — Nu ma intereseaza cum o cheama! Dispari! Nu vreau sa te mai vad in viata mea!

— Ba te intereseaza! Vera, asculta-ma! Diana e partenera mea de la dans sportiv. in timpul liber fac dans sportiv, de peste 15 ani! Eu si Diana ne cunoastem de cand eram doar niste copii. Nu a fost niciodata ceva mai mult intre noi!

I-am tras o palma mare. Eram nervoasa si simteam nevoia sa ma descarc. — Te urasc, Dragos! — Ba ma iubesti, Vera! Ma iubesti asa cum te iubesc si eu! Am inceput sa rad si m-am aruncat in bratele lui.

— Da, te iubesc ca o nebuna! Mi-am luat geanta si am coborat din autocar. Ne-am intors pe insula, schimband doua curse locale pana la feribot. Am petrecut o saptamana cum nu visasem. in fiecare zi vizitam, am facut turul insulei cu o masina inchiriata, am incercat toate delicatesele culinare si ne-am iubit de cateva ori pe zi.

Dragos mi-a readus zambetul pe buze, mi-a umplut inima cu dragostea lui si mi-a amintit ce bine e sa am pe cineva alaturi. Acum suntem un cuplu fericit. Ne intelegem bine, copiii il plac si el le face toate poftele.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

furicurent.ro folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. more information

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.

Close