Clasa politică, ironizată în Las Fierbinți. ”Ne trebuie oameni dobitoci și loiali. Noi îți dăm și tu semnezi”

Un moment din Las Fierbinți ironizează clasa politică din România. Primarul Vasile, Dalida și prefectul au purtat zilele trecute o discuție cu privire la numirile din Guvernul României.

”Nu te ustură buzele, mă? Că pe mine mă ustură fundul. Ce mă tot lingușești așa mă? În loc să mă întrebi cu cea treabă am venit, tu mă tot perii așa”, i-a spus prefectul primarului din Las Fierbinți.

Acesta îi cere să renunțe la post în favoarea Dalidei, pentru a fi numit în funcția de ministru al Transporturilor. Urmează un dialog halucinant între cei doi, scrie stirileprotv.ro

”Săptămâna viitoare o să picăm iar guvernul nostru.
Iar? Păi nu l-am picat de două ori până acum?
Ne trebuie oameni dobitoci și loiali, îl picăm iar și trebuie să alegem iar alți oameni. Tu ai toate datele, ai fi perfect ca ministru al Transporturilor. Dacă ești cuminte și nu-mi ieși din vorbă, te susțin și postul e 100% al tău.
Ce ar trebui să fac, că nu prea mă pricep?

Păi eu de ce m-am gândit la tine? Că te pricepi?
Nu faci nimic, Vasile, noi îți dăm și tu semnezi.
Și ce semnez?
Bă tu esti dobitoc? Proiecte, că faci treabă autostrăzi, drumuri, poduri.

Am să fac autostrăzi în toată țara, nu am să vă dezamăgesc.
Bă tu esti dobitoc? Nu ai televizor acasă? Când s-a făcut ceva pentru țara asta? În acte se face, atât.

Interesul meu și al partidului este ca tu să stai cocoțat acolo un mandat întreg, să stoarcem cât putem, că nu o să dureze o veșnicie. Să nu mă dezamăgești, că mi-am pus la bătaie și obrazul și portofelul pentru tine. Am vorbit și cu președintele partidului, să-i dea Dumnezeu sănătate, că zi și noapte se gândește la noi să schimbe justiția, să nu mai stăm cu frica asta.”

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

furicurent.ro folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. more information

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.

Close