Amenzi până la 4.000 de lei pentru românii care nu îşi mută toaleta din curte în casă

Peste un milion şi jumătate de români riscă să fie amendaţi cu până la 4.000 de lei pentru că nu îşi mută toaleta din curte în casă. Există chiar o lege care îi obligă să facă acest lucru. E mai veche, dar acum autorităţile vor să o aplice. În timp ce mulţi români de la sate spun că nu au bani pentru a susţine o astfel de investiţie. 

Un mesaj plecat de la Ministerul Dezvoltării a ajuns, prin intermendiul primarilor, până în curţile românilor de la ţară. Adică locul unde peste jumătate dintre ei au toaleta.

”A dat Guvernul o circulară prin care obligă toţi cetăţenii din România să se adapteze noilor cerinţe europene. Adică să-şi tragă şi apă şi canalizare, nemaifiind voie să folosm aceste toalete vechi”, explică un primar din județul Galați unei localnice.

Încă din 2006, cei care locuiesc în comune cu peste 2.000 de locuitori nu ar mai fi trebuit să aibă toaleta în curte. Legea care prevede amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei a fost însă în mare parte ignorată. Din 3,6 milioane de români – care trăiesc în localităţi unde există canalizare – 1,6 milioane nu s-au racordat încă, scrie observator.tv

În comuna gălăţeană Slobozia Conachi, lucrările la sistemul de canalizare sunt aproape gata. 

”Renunţ la WC, renunţ la tot. Adică de-asta am şi tras, am casa făcută acum, am instalaţia făcută în casă, cu WC normal, civilizat”, explică un sătean.

Ca să aibă condiţii civilizate, bărbatul a scos 2.000 de lei din buzunar. O sumă pe care nu toată lumea şi-o permite. La 84 de ani, o femeie din localitate trebuie să se descurce cu o pensie de 600 de lei.

EMIL DRAGOMIR, primarul localităţii Slobozia Conachi: După părerea mea, cred că şi Guvernul României ar putea găsi o soluţie prin care să ajute bătrânii. Nu găseşte Guvernul, vedem noi ce putem să facem împreună cu Consiliul Local al comunei noastre şi cu ceilalţi primari din ţară, o să discutăm.

Pentru că în lipsa canalizărilor, reziduurile sunt deversate în natură, Guvernul riscă să fie amendat de Comisia Europeană. Datele oficiale arată că, în mediul rural, doar 42,5 la sută dintre locuitori au toaleta în casă. De asemenea, peste 2.400 de şcoli nu au apă curentă şi toalete în interior.

2 Comentarii
  1. mâzgâ mâzgâ spune

    păi bai ordinarilor ,faceți intâi canalizări si tot ce trebui ,și abia după aceea să vorbiți ,bătuv-ar ,că căcatul din toată românia ,handicapații dracu ce sunteți ,vă crește gușile și cefele mai rău ca la mistreți ,huuuăăă băgami-aș pula in vou de guvernanți ,ar trebui lumea să umple pungi cu căcat și să li le pună in parlament și in guvern să simțiți mirosul româniei

  2. dumy spune

    Asta e manevra de la politicieni, uniunea le-a dat bani sa traga la sate apa si sa faca una alta sosele etc si acuma bulangii ii pune pe amarati aia care nu au nici pensie nici venit decat o bugata de gradina acasa sa isi traga ei apa sa faca wc in curte etc etc ce idioti va-ti dus tara de tot de rapa MUE politicienilor

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

furicurent.ro folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. more information

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.

Close