A fost odata o mama tanara si frumoasa.

A fost odata o mama tanara si frumoasa. Ce sa mai spun despre dansa ca s-o aveti mai bine in fata ochilor? Semana cu mama, fiecaruia dintre voi, copii. Semana atat de bine, incat ceea ce va voi povesti nici nu mai este o po­veste. Sau daca vreti, este povestea oricarei mame. Copiii ei nu bagau de seama multe lucruri la dansa. Nici ca e tanara si frumoasa, nici – uneori – ca e obosita si ingandurata, nici ca e adesea vesela si bucuroasa ca un copil.

Ea era mama…

Un singur lucru era cu neputinta sa nu-l observe. Mama putea oricand sa se lipseasca de un lucru al ei. Ea, dintre toti ai casei, spunea cel mai arareori cuvintele: „A mea”, „al meu”. Ar fi putut sa nu le spuna deloc. Si totusi n-ar fi putut. Caci spunea aceste cuvinte zilnic, doar ca le spunea ca orice mama:

–  Baiatul meu, fetita mea, copiii mei…

Mama, care putea sa renunte la orice pe lume, nicio­data n-ar fi renuntat sa rosteasca cu mandrie: „copilul meu”.
Cateodata insa, cuvintele acestea le rostea inabusit, cu greutate.,

–  Cine a murdarit peretii casei?

–  Baiatul meu, raspundea mama, plecandu-si fruntea, scrie copilasul.com

–  Ce rochita patata…. A cui esti fetito?

–  Fetita mea,ii zicea mama rusinata.

–  Cine tipa atit de tare?

–  Copiii mei, spunea ea, cu glasul parca lacrima, era stins, abia auzit. Ea insasi parea ca imbatraneste dintr-o data, ca nu mai e tanara si frumoasa.
Adesea insa spunea aceste cuvinte raspicat, in auzul tuturor. cand era. de pilda intrebata:

–  Cine e acest copil harnic?

–  Baiatul meu, raspundea mama si ochii ii straluceau.

–  Ce frumos vorbeste mititica asta. Cine e?

–  Fetita mea, zicea mama bucuroasa.

–  Ce curati sunt acesti copii. Ai cui sunt oare?

–  sunt copiii mei, spunea mama si in glasul ei era mandrie, chipul i se lumina, iar dansa parea pe data tinara si frumoasa ca o zana.

Si timpul a trecut, copiii au crescut, mama nu mai era nici tanara si nici atat de frumoasa. Dar nimeni nu baga de seama aceasta. Caci copiii se straduiau mereu sa-i dea prilejul sa spuna necontenit, raspicat, in auzul tuturor, cu mindrie, cuvintele:

–  Copiii mei!
Era izvorul tineretii mamei. Si mama parea mereu ta­nara si frumoasa!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

furicurent.ro folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. more information

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dvs. pentru această folosință. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri.

Close