Tânăra din Buzău, care a lovit intenţionat un poliţist pe motocicletă, şi-a primit condamnarea. 9 ani şi 10 luni de închisoare pentru ultraj. Au cântărit greu în decizia finală şi imaginile incredibile, surprinse de camerele de supraveghere din intersecţie. Pe lângă închisoare, femeia, de profesie psiholog, trebuie să plătească şi daune.
În luna august a anului trecut, un poliţist rutier a fost lovit intenţionat de o șoferiță, în timp ce acesta se afla în misiune, urmărind o mașină la volanul căreia se afla tânăra de 32 de ani. La un moment dat, femeia pur si simplu a lovit motocicleta de Poliție, proiectând-o într-un Taxi de pe sensul opus.
Motocicleta a luat foc în urma impactului, polițistul a rămas întins pe asfalt, iar ceilalți participanți la trafic au sărit să-i dea primul ajutor polițistului și să stingă flăcările. Tânăra și-a continuat goana, dar a fost prinsă ulterior de polițişti, ea se ascunsese într-in Peco, la ieșire din oraș. Reținută iniţial pentru 24 de ore, ea a fost apoi arestată pentru 30 de zile, sub acuzația de tentativă de omor și ultraj.
Potrivit comunicatului de pe siteul Sindicatului Europol, magistrații Tribunalului Buzău au hotărât, în baza art. 257 alin. 1 şi 4 C.pen., cu referire la art. 32, alin. 1 C.pen., raportat la 188 alin. 1 şi 2 C.pen., condamnarea inculpatei la pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj calificat la data de 19.08.2020. Totodată, femeia este obligată să plătească o despăgubire de peste 83.000 de lei pentru daune materiale.